Iubită de diavol (I)

                O noapte rece şi ploioasă în care ea a venit la mine. Era roşcată, abia îmi ajungea la umeri, cu ochi aproape negri, cu buzele roşii mereu... gata să mă strângă în braţele ei călduroase la orice oră din zi şi din noapte.
Când o priveam, vedeam în ochii ei echilibrul, iubirea, înţelegerea... vedeam exact ceea ce aveam nevoie de la persoana care doream să mă completeze. Avea un suflet curat, era o iubire inocentă dusă la extrem. Era ca un fluture ce îşi găsise locul în mâinile mele. Îi zâmbeam şi ea la rândul ei îmi zâmbea fără să ştie de ce sau chiar şi eu să ştiu de ce. Zâmbeam că era acolo. Că eram un om norocos...

                  Îşi aprinse o ţigară şi se lăsă învăluit de o perdea înnecăcioasă de fum. Privea absent cum  picăturile de ploaie se loveau de geam... Îşi privi mâna dreaptă, apoi atinse geamul şi începu să-şi clatine capul în stânga şi în dreapta zâmbind. Rana de la mână îl durea şi îi sângera, astfel că sângele se scurgea pe geam la fel ca picăturile de ploaie.
"Te iubesc, sincer îţi spun..."
Îşi stinse ţigara apoi îşi schimbă tricoul şi pantalonii. Se aplecă asupra ei şi o întoarse cu faţa în sus.
"Sincer, te iubesc... Crede-mă! Îmi pare rău."
Se întinse pe podea alături de ea şi o cuprinse în braţe.
"Nu mai tremura!", îi porunci tinerei de lângă el. "Nu o să-ţi fac nimic!"
Îşi puse o mână sub cap şi inspiră.
"Ştii, nu sunt un psihopat... doar că eu te iubesc pe tine şi nu o să te las să pleci nicăieri. Vie sau moartă, rămâi cu mine. M-ai auzit? Spune, m-ai auzit?" şi începu să ţipe la tânăra care tremura din ce în ce mai tare.
"Ţi-am zis să nu mai tremuri!". Se ridică şi o lovi peste faţă.
O lăsă singură pe parchetul rece, fiind acoperită doar de cearşaful alb cu pete de sânge...
El se tot plimba agitat prin cameră. Îşi lipi fruntea de fereastră şi asculta răsuflarea sacadată a tinerei. Îşi dezlipi fruntea de fereastră şi se aşeză în genunchi lângă tânără. "Îmi pare rău iubito, îmi pare rău! Nu am vrut! Eu te iubesc!". O luă în braţe şi o aşeză în pat. Răscoli prin şifonier şi o înveli cu un cearşaf curat. "Te rog eu, linişteşte-te! Nu o să-ţi fac nimic." O sărută pe tânără pe frunte şi îi trase cearşaful până peste umeri, apoi îi mângâie părul.
Tânăra încercă să se liniştească... Îl urmărea cu un ochi întredeschis...

"Ştii, într-o zi eu nu o să mai fiu aici. O să plec."
"Nu ai unde să te duci. Nu te poţi descurca fără mine."
"Ba o să vezi că o să plec... nu am nevoie de tine."
"Haide iubito, îţi cumpăr tot ce vrei... O ciocolată, o rochie, nişte pantofi... Haide..." şi se apropie de ea să o sărute.
"Nu vreau nimic. Nu vreau să-ţi mai simt acele buze. Nu mai vreau."
"Hai, doar tu ştii că eşti iubita mea şi nimeni alta."
"Eşti indiferent şi crezi că totul se poate cumpăra. Nu mă cunoşti deloc! Dacă mă cunoşteai ai fi ştiut că pe mine nu mă interesează rochiile sau pantofii... pe mine mă interesează sentimentele, afecţiunea, respectul... dar tu ai uitat să mi le arăţi pe toate..."
"Exagerezi."
"Ba nu, nu exagerez."
Îşi încruntă privirea şi o apucă de braţ.
"Auzi, tu nu îmi faci mie figuri, da? Tu nu îmi spui mie că nu te-am respectat. M-ai auzit?"
O împinse şi se lovi de perete, apoi începu să plângă...
"Arăţi ca dracu, şterge-ţi lacrimile şi termină cu prostiile. Eu nu am nevoie de o răsfăţată. Taci dracu!"

                 Respira încet încercând să-şi răspundă la o întrebare: de ce nu a plecat înainte, fără să mai spună nimic?
Văzu că se apropie de ea şi făcu ochii mari. Inima îi bătea puternic şi se aştepta să fie lovită. Strânse din ochi şi aşteptă ca inevitabilul să se producă. Mai bine murea acum decât să mai fie chinuită...