Ceva scurt de sâmbătă

                Ştiam că mă aşteaptă "vremuri grele" (vremuri grele = adică nu mă mai ating de calculator pentru că am foarte mult de învăţat), dar nu mă aşteptam să mă apuce un chef nebun de a învăţa chiar din prima săptămână. Sper să mă ţină acest chef... şi chiar trebuie la opt ore de matematică pe săptămână... Bac-ul mă sperie, denumirea de "atestat la informatică" mi se pare bombastică, dar în acelaşi timp mă încântă... iar banchetul de absolvire mă cam dezgustă. Nu aş mai dori ca anii de liceu să se mai întoarcă. Nu s-a întâmplat şi sigur nu se va întâmpla nimic care să mă facă să regret că anii ăştia nu se vor mai întoarce. Unii colegi nu mă fac să-mi doresc asta, nici profesorii, nici matematica...

              Profesoara de română: "Să nu vă văd cu ciupercile alea!" (ciuperci = carte de comentarii şi portrete ale personajelor din operele pentru bac)
Iar întrebarea noastră, elevi de clasa a XII-a care timp de doi ani au făcut limba română cu un profesor care ne trecea prin materie precum gâsca prin apă, de unde naiba să ştim cum se face o caracterizare corectă... sau cum se argumentează un text, dacă noi în doi ani de zile (chiar trei, că nici anul trecut nu ne-am prea stresat la română pentru că profesoara a venit la şcoală cam în jumătate din orele pe care le-am avut noi, iar atunci făceam oră dacă avea chef... dacă nu... eh, ea oricum lua banii).
În rest suntem o clasă cu diriginte doar pe hârtie pentru că, în practică, ne-am văzut diriginta cam o oră într-o săptămână... şi a trebuit să aflăm de la alţi profesori când se face şedinţă, a trebuit ca profesorul de matematică să ne spună că trebuie să strângem nişte bani... să umble el după catalog... şi uau! îmi ştie numele de familie... lucru pe care diriginta anul trecut nu-l prea ştia. Nu, numele meu de familie nu e greu de reţinut... lumea greşeşte la scris şi îl scrie după cum aude. Până şi cei de la poliţie mi-au greşit numele când mi-am făcut primul buletin.
De vreo câteva nopţi tot visez că eu conduc o maşină... O fi vreo premoniţie? Poate atunci când voi prinde curaj şi totodată îmi voi scoate din minte dorinţa aceea arzătoare cum că atunci când voi stăpâni bine de tot "arta şofatului", măcar pentru o singură dată, să merg cu viteză mare, mare de tot. Dar anul ăsta... sigur nu.
După a doua tabletă de ciocolată, am chef de teme, de citit, de dormit... Aşa că o să le iau în ordine: teme, apoi citit... ca mai apoi să mă culc.
                Ne citim cât de curând, sper!