Niciodată nu suntem mulţumiţi

Lumea se plânge, se plânge, se plânge.
"Vaaaii... ce salariu mic am. La cât muncesc ar trebui să-l am dublu!"
"Am învăţat atâta şi nu ne-a dat lucrare din asta."
"Am cumpărat atâtea de nici nu pot să le duc."
"Am obosit să urc 3 etaje ca să ajung acasă."
"Iar trebuie să mâncăm?"
"De ce trebuie să mă duc iar la şcoală?"
"Ce mă enervează calculatorul ăsta, nu merge mai repede."
"Iar trebuie să-mi aranjez hainele."
              Şi exemplele pot continua. Ne plângem! De ce? Ne plângem că putem munci, că putem învăţat, că avem bani să cumpărăm mai multe decât putem duce, că avem o casă, că avem ce mânca, că avem un calculator, că iar trebuie să mergem la şcoală, că iar trebuie să ne aranjăm  hainele...
              Ne plângem că avem, dar dacă nu aveam tot ne plângeam. Nu am spune şi noi că "da, mă bucur că am toate astea!". Nu. Avem şi vrem mai mult. Nu, nu e greşit să dorim să avem mai multe... dar să privim şi partea bună a lucrurilor. Alţii ar vrea să fie în locul nostru. Ar vrea să aibă un salariu de câteva sute de lei pentru a-şi ţine copiii la şcoală, pentru a cumpăra ceva de mâncare, pentru a întreţine o casă, pentru haine...
              Avem un salariu mic... dar ce facem pentru a avea unul mai mare? Nimic! De ce nu ne ducem la şef să ne cerem drepturile? Răspunsul ar fi simplu... Intervine teama. Teama de a fi dat afară şi de a rămâne fără loc de muncă. Atunci îţi dai seama că banii ăia, puţini cum erau, erau buni.
             Poate că ai învăţat pentru lucrare şapte pagini şi nu ţi-a dat nimic din ceea ce ai învăţat. După ce te calmezi, gândeşte-te la faptul că poţi învăţa. Te duce capul ăla la ceva... Şi ce dacă ai învăţat şapte pagini şi nu ai avut nicio cerinţă care să se refere la asta? Gândeşte-te că acele lucruri le-ai învăţat pentru tine. Nu te mai gândi că ai învăţat strict pentru notă... ai învăţat pentru tine (cum naiba să spui că Australia e deasupra Americii?!!).
             Cred că nu există elev care să nu fi dat naibii şcoala şi cel care a inventat-o, măcar o dată. Dar hai să ne gândim că sunt copii care îşi doresc să înveţe (da, spre surprinderea tuturor există şi asemenea specimene). Noi ne plângem că nu mai vrem la şcoală, ceilalţi visează să meargă la şcoală. Ne batem joc de educaţie. Unii au impresia că fără şcoală le va fi mai bine, că lor le este suficientă "şcoala vieţii", că ei se descurcă şi fără a şti să scrie. Sunt oameni din mediul rural, mult prea bătrâni acum pentru a învăţa ceva, dar care regretă că nu au putut învăţa mai mult de câteva litere din alfabet. Regretă că abia pot semna un act... iar noi, da, ne batem joc că putem învăţa să citim, să scriem, să socotim. Te plângi de faptul că iar trebuie să te duci la şcoală. Nu-i nimic. Nu te obligă nimeni să te duci la şcoală, dar nu o să te întreţină nimeni o viaţă întreagă. Nu spun că dacă faci 12 clase, faci şi facultatea, ai şi master şi doctorat... o să fii cel mai tare în domeniul tău. Nu. Dar ce mai faci în ziua de azi fără şcoală? Italia, Spania, Franţa, Germania... şi nişte voci din spate îmi zic că ăia au mai mulţi bani decât unul care are master. Dar întrebarea mea e... Tot ceea ce fac respectivii, e legal? Doar întreb, atât... Tanti Maricica care avea o cocioabă, iar de fiecare dată când ploua trebuia să stea cu găleţile prin casă să strângă apa, nu avea ce pune pe masă... a plecat în ţările în care câinii umblau cu covrigii în coadă. Şi a stat tanti Maricica vreo 3 luni pe acolo şi a venit acasă... doamnă. Cu tocuri, fustă scurtă şi machiaj... şi-a refăcut casa, carnea nu le lipsea de pe masă... Şi uite aşa oricine devine o "doamnă". Când se întorc în ţară, au fiţe, că vai dom'ne... au bani acum... nu mai vorbesc cu X-ulescu, că X-ulescu n-are bani acum... Dar a uitat că X-ulescu o ajuta cu o farfurie de mâncare, a uitat când nu avea nici după ce bea apă, a uitat că a plecat în alte ţări şi a avut grijă de bătrâni doar pentru a-şi scoate familia din rahat... iar acum se dă mare doamnă. Nu am nimic cu cei care plecă în alte ţări pentru a câştiga un ban, dar frate... nu uita de unde ai plecat! Şi mai sunt unele fiinţe dubioase care "lucrează" în alte ţări, au o grămadă de bani, dar atunci când îi întrebi cu ce se ocupă dau din "ăăă" în "păăi"... şi apoi în altă discuţie. Totul e legal!
              Ne plângem că ne merge prost calculatorul sau telefonul sau mai ştiu eu ce. Şi l-am arunca de la etajul X şi i-am face aia şi ailaltă, îi mai tragem şi câţiva pumni... că deh, avem în ce da. Şi iar nu suntem mulţumiţi de ceea ce avem. Alţii se minunează când văd un calculator sau un telefon...
              Nu ştiu dacă o să fim vreodată mulţumiţi cu ceea ce avem sau dacă o să ne convină situaţia în care suntem... dar ar trebui să începem să fim mulţumiţi pentru că altfel "nemulţumitului i se ia darul".