Într-o zi...

- Ştii... îmi e dor de tine, vreau să fii aici, lângă mine...

- Şi eu...

Noaptea ajungi târziu acasă, ea doarme în pat dezvelită lăsând să i se vadă liniile fine ale corpului. Nu vrei să o trezeşti, dar vrei să-i simţi dulceaţa buzelor şi să vezi cât de frumoasă e atunci când abia se trezeşte. Nu are nevoie de farduri pentru a fi frumoasă, are o frumuseţe pură... Te duci lângă ea, dar nu o vrei să o trezeşti. Ai vrea să o strângi în braţe, dar nu o faci. Îi atingi părul mătăsos, iar ea se mişcă. Îţi retragi mâna sperând că nu ai trezit-o. Te aşezi lângă ea, te simte şi îşi aşează capul pe pieptul tău... 

- Ce e fericirea?

- Fericirea... e ceva ce ţine de persoana fiecăruia.

Trenul opreşte în gară. Lumea se înghesuie, dar el o caută... O caută printre sutele de persoane. Ştie că trebuie să fie acolo, printre sutele de persoane. Ştie că din acele persoane, una singură vrea să-l vadă. Ştie că... Şi o zări. Mării paşii spre ea şi o curpinse în braţe. Simţea că e fericit.

- Îmi place să visez, să fim doar noi doi... să nu ne mai intereseze nimic altceva, să ne iubim...

- Visele sunt pentru oamenii slabi. Cei ce nu pot avea ceea ce-şi doresc, visează...

Nisipul să-mi zgârâie uşor tălpile, soarele să-mi ardă pielea... iar noapte să număr stelele. Să-mi aleg o stea şi să o cobor de pe cer... apoi să nu te mai pot uita... Să fim doar noi doi... Undeva, în depărtare, se aude sirena unui vapor... dar povestea merge mai departe sub strălucirea lunii.

- Mi-ar plăcea... mi-ar plăcea să fim unul lângă altul...

- Într-o zi...