Necunoscutul mă prinde în braţe şi nu-mi dă drumul nici pace. Număr până la trei, iar totul dispare... Mă trezesc într-un vid, plutesc. Închid ochii şi mă trezesc lângă tine. Nu a fost decât un vis.
Îmi place când râzi şi mă priveşti, când mă săruţi şi mă tachinezi...
Mă uit pe fereastră şi văd luna muşcată parcă de vânt. Mă uit la străzile care-s acum pustii... Mă uit la tine şi-ţi aud gândul. Stau şi-ascult ceea ce gândeşti. Îmi e drag să-aud că te gândeşti... nu numai la mine. Păşesc spre tine cu zâmbetul pe buze, iar tu mă apuci de mână şi mă tragi spre tine. Totul e trist şi pot să mă răzbun... Dar nu ai greşit cu nimic, eu sunt de vină pentru ceea ce nu am făcut...
Nu ştiu, nu fac, nu simt nimic...
Mă întinzi în pat şi mă muşti de gât. Simt cum un şarpe şi-a injectat veninul, iar acum otrava îmi umblă prin cele mai ascunse cămăruţe ale trupului meu.
Mă dezbraci şi mă săruţi. Mă simt intimidată şi vreau să dispar. Închid ochii, dar nu mă mai trezesc în vid...
Mă trezesc tot lângă tine... Nu am puterea să te dau la o parte, să îţi spun că e numai un joc în care unul din noi va dispărea. Sau schimbăm regulile jocului? Tu cum vrei?
Continuăm? Zâmbetul pictat pe un chip de porţelan mă dezgustă, mă face să-mi doresc să dispar, să plec, să zbor, să nu mai apar. Nu mai vreau dialoguri fine la lumina lumânărilor parfumate, nu mai vreau surâsuri false şi săruturi forţate. Umbrele ni se întind pe pereţi şi pe tavan... dar eu mă gândesc doar la ceea ce-a fost.
Ţi-a fost milă de un fluture, dar acum a redevenit omidă. Sensul vieţii s-a schimbat. Acum totul merge înapoi, dar tu rămâi aici... doar eu mă întorc de unde am venit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!