Poate...*

              Nu ştiu de ce am crezut că o să fie aşa de greu. Nu e. Te iubesc. Iubesc ceea ce suntem noi doi. Iubesc ceea ce cred că am putea fi. O să greşesc. Şi tu o să greşeşti, nu eşti perfect. O să ne rănim reciproc şi o să ne facem să râdem. O să facem dragoste şi o să ne certăm. O să ne despărţim ca mai apoi să ne împăcăm şi să ne iubim şi mai mult. Vreau să ne promitem că vom încerca să nu renunţăm unul la celălalt. Măcar să încercăm. Să fim acolo unul pentru celălalt atunci când avem nevoie...

              În inima ta îmi găsesc eu alinarea, te vreau alături de mine ca să-ţi simt răsuflarea, bătăile inimii şi mângâierea tandră a mâinilor tale.
Ieri te doream, mâine te voi căuta, dar azi te am. Totul e ca o muzică a inimii. Uneori e mai uşoară, alteori e mai antrenantă, poate chiar prea zgomotoasă, dar e muzica ce mă ţine vie.
              Un jar de speranţă, o scânteie de durere, un strop de fericire, o clipă de viaţă şi în suflet iubire... toate astea le am în inimă când eşti şi tu pe lângă mine.
Poate totul a apărut dintr-un vis şi prea multă singurătate, dintr-un impuls, din dorinţa de a fi doi...
Poate că totul e un joc, poate că niciodată nu se vor întâmpla unele lucruri...
Poate că niciodată nu o să-ţi uit sclipira din ochi şi parfumul...
Poate că într-un final o să ne trezim dimineaţa în acelaşi pat...
Poate...