"Azi xx.xx.xxxx, îţi mulţumesc
Am încercat să nu mai măzgălesc paginile jurnalului ăsta pe care nici măcar nu am curajul să-l recitesc. Şi până la urmă de ce aş face-o?
Trăieşte clipa!
Nu trăi în trecut!
Ce prostii îmi pot spun.
Eu una nu pot să trăiesc clipa. Şi care clipă?
Când am deschis jurnalul ăsta după atâta timp în care nu mai scrisesem nimic în el, voiam să scriu ceva frumos, apoi mi-am adus aminte că eu nu scriu nimic frumos.
Mi-am adus aminte că viaţa nu e decât un joc în care toţi pierdem oricum. Ceea ce contează mai mult e ceea ce facem în joc, cum ne ferim de obstacole şi trecem de la un nivel la altul întregi şi nevătămaţi.
Mi-am adus aminte că trebuie să-i preţuieşti pe cei de lângă tine atunci când încă mai sunt lângă tine... nu după ce i-ai pierdut.
Mi-am adus aminte că promisiunile nu duc nicăieri dacă nu sunt şi îndeplinite.
Mi-am adus aminte că uneori ceilalţi îţi vor binele şi ar trebui să-i asculţi.
Mi-am adus aminte că... indiferent cum a început şi cum se va sfârşi viaţa, cu greu alungi pe cineva din ea.
Nu e ca şi cum ţi-ai putea şterge din memorie anumite părţi.
Nu e ca şi cum i-ai spune inimii să stea cuminte şi să nu mai bată nebuneşte de fiecare dată când te gândeşti la acea persoană dragă...
Nu e ca şi cum... chiar ai vrea să faci toate astea.
E doar ca şi cum nu ai putea renunţa la acea persoană sau ceva ce are legătură cu ea.
Şi încă... încă mai visez. Mereu voi visa. Aşa sunt eu...
Te visez învăluit în ceaţă şi îţi aud vocea...
Nu, nu ai creat o fiinţă oribilă atrasă de tine. Doar ai reuşit să modelezi partea mea mai sensibilă. Ai făcut o treabă bună! Totul e atât de fin... E atât de perfect. Da, e perfect! Ai făcut o treabă bună.
Îţi mulţumesc.
Cu drag,
partea pe care ai modelat-o"
Degeaba ne spunem că totul va fi bine, dacă în adâncul inimii ne îndoim chiar de spusele noastre. Mereu ne vom aduce aminte de cei care au trecut prin viaţa noastră, fie că ne-au făcut un bine, fie că ne-au făcut rău. Nu putem renunţa chiar aşa de uşor la trecut... Trecutul face parte din noi. Dacă nu am avea trecut... cine am mai fi?
Dacă ar fi să-i mulţumeşti cuiva, cui i-ai mulţumi?
Aşa e.Noi de multe ori apreciem oamenii numai după ce aceştia nu mai sunt printre noi.Viaţa e un joc,aşa cum spuneai tu,în care de cele mai multe ori pierdem.Dar măcar câştigăm experienţă.
RăspundețiȘtergereŞti,chiar dacă la suprafaţă suntem optimişti şi înăuntru negativişti,e bine să ne repetăm într-una că totul va fi bine.Dacă vom face asta,ne vom simţi mult mai bine.Trebuie să fim optimişti mai tot timpul şi să găsim în fiecare lucru un motiv de bucurie!
Te pup.Frumos post!Ai grijă de tine:*
Pentru că doar după ce pierdem acea persoană îi simţim cu adevărat lipsa. Până atunci ştiam că e lângă noi, era totul bine...
ȘtergereTrebuie să fim optimişti şi să nu renunţăm la viaţă, la luptă, la nimic :).
Mulţumesc pentru vizită :).