miercuri, 9 ianuarie 2013

Moartea alarmelor

             Era o noapte a naibii de întunecată. Câteva suflete rătăcite reîncarnate în nişte dihanii cu colţi, urlau ademenind răul. Majoritatea oamenilor cu frică de întuneric erau deja în pat şi păşeau pe tărâmul viselor. Era aproape miezul nopţii, iar moş Ene umbla pe la ferestre să vadă dacă toată lumea dormea. O linişte înfiorătoare plutea peste acea zonă a oraşului. Unii îşi mai puneau o plapumă pe ei, alţii se dezveleau. Unii aveau coşmaruri îngrozitoare şi erau agitaţi, iar picături de transpiraţie li se prelingeau pe frunte... alţii visau frumos. Unii plecau dintre noi, alţii abia se năşteau. Totul era cufundat în întuneric, în linişte deplină. Nici dihaniile cu colţi nu mai urlau, nici vântul nu mai îndrăznea să bată.
            Până când... în puterea nopţii, a început să urle o unealtă diavolească. Aceasta fusese adusă la viaţă chiar de Diavol...  Toată lumea a tresărit. Dihaniile cu colţi au început să urle din nou, vântul a început să bată cu putere, cei pe drumul de moarte s-au întors şi au început să ţipe îngroziţi. Liniştea deplină fusese spulberată de urletul unei chestii diavoleşti. Morţii se răsuceau în morminte, trenurile deraiau, iar vapoarele se scufundau. Vrăjitoarele greşeau poţiunile, vârcolacii urlau la lună, iar vampirii tocmai îşi înfigeau colţii în gâtul fetelor tinere.
            Oamenii se trezeau din somn şi începeau să se roage. Aprindeau lumânări şi îngenuncheau în faţa icoanei. Îşi făceau cruci mari şi udau cu agheasmă întreaga casă. Le era frică să se mai bage în paturi şi să tragă plapuma peste ei şi într-un final să adoarmă. Le era teamă...
            Unealta diavolească urla puţin, apoi se oprea. Nu trecea mult timp, iar începea să urle... şi tot aşa până la răsăritul soarelui.
            Oamenii au răsuflat uşuraţi şi s-au întins în paturile care îi aşteptau şi au adormit liniştiţi. Au scăpat şi de data asta de urlete.

            Aţi înţeles ceva din ceea ce am scris eu mai sus? Eh, dacă nu... hai să vă explic. Era aproape vreo 12 noaptea, abia adormisem când tot somnu' mi-a fost dat peste cap de o amărâtă de alarmă de la un magazin a început să urle. Băi, urla atât de tare de parcă zici că erau alarmele alea care avertizează că vine vreo tornadă sau că va fi bombardament. S-a oprit. Minunat!
Aţipesc... şi iar mă trezesc. "Fuuuuuu"#¤"%#¤#." Se opreşte. Mă bucur. Dar cum e vorba aia, "nu zice hop până nu sari groapa...", iar începe să chiţăie. De data asta a chiţăit vreo 45 de minute... 45 de minute de groază. Nu, nu am mai adormit. Îmi dispăruse şi somnul... A tăcut. Era deja vreo 3. Am adormit...
3:28... iar începe. 3:30 se opreşte. "Ăăăăăăăhhhhh!!" Am adormit. Pe la 4 fără un sfert iar a pornit şi a tot chiţăit până la 4. De la 4 şi până la 7 (când nu a mai pornit deloc) nu am dormit.
          În toată perioada asta m-am gândit cum poate fi "omorâtă" o alarmă.
1.  Luat o bâtă şi căutat alarma şi apoi omorâtă cu sânge rece.
2. Căutată alarma şi purtat o discuţie ca de la om la alarmă. Dacă nu înţelege se va trece la ameninţări.
3. Se ia o surubelniţă, se caută alarma şi se demontează, pardon... se dezamorsează.
4. Alte idei? Măcar să fiu pregătită dacă mai începe şi în noaptea asta...

10 comentarii:

  1. Mă faci să-mi fie frică şi de alarma de la telefon, tanti o.o
    Okay, ideea mea (nu ţine de ucidere, eu sunt paşnică! *sureee*): dacă tot a pornit alarma, de ce să nu dăm o raită pe la magazin şi să "împrumutăm" ceva de care se pot lipsi (un pachet de chipsuri, etc.)

    Faptul că nu ţi-a permiţi să dormi este un motiv întemeiat să ciordeşti! >:)

    *şi.. logic, am glumit* Să nu furi! Numai Tibi fură!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) E bine... cel puţin nu mi-ai spus că sunt nebună.
      Sunt fată cuminte :P.

      Şi...??!!! /:) Cine?

      Ștergere
  2. Eu nu ma alarmez. Stau la etajul 9 si am termopane (izolare acustica, chiar si de Bambu care e dincolo de lac).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Etajul 4, termopane... dar alarma e alarmă şi trebuie să se facă auzită :)).

      Ștergere
  3. ;)) cam neagra postarea asta pentru un nou inceput de an :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă mi se întâmpla asta şi mie,cu siguranţă că aş fi coborât până la magazin,chiar şi în pijama şi aş fi zbierat ca nebuna:,,Băi oameni buni,opriţi odată tâmpenia asta!:))."

    RăspundețiȘtergere
  5. Stiu cum e! Detest cand noaptea incepe sa chitaie o masina si nesimtitul de proprietar nici macar nu inchide alarma si o tine asa 15 minute!!!! Fuuuu!!!! Mi-a placut compunerea!

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.