sâmbătă, 15 septembrie 2012

Dorinţa mea

   Unii zic că nu există chestii din astea sefeiste, că dorinţele nu ţi se împlinesc că vai şi pe dincolo...
Da' ia să vă povestesc eu întâmplarea mea cu dorinţa... ş'apoi să vă aud că nu credeţi în chestii din astea fantastice.

    Stăteam eu aşa într-o zi... lenevind şi plimbându-mă pe net aiurea... şi ce-mi vine mie în minte... "Băi, cum ar fi oare dacă aş putea să opresc lumea din jurul meu şi să mă pot transporta oriunde vreau eu...?!!"... Dar desigur, eu sunt visătoare... toţi ştiu asta sau ar trebui să ştie...
    Şi cum mă gândeam eu aşa la ideea asta fantasmagorică a mea dau peste o chestie pe net: "Vrei să-ţi pui o dorinţă? Apasă click". Şi eu cum sunt foarte curioasă din fire... am apăsat (chiar dacă era posibil să contactez nişte viruşi...). Şi îmi dă acolo să tastez dorinţa mea... iar dorinţa mea, pentru încă cine nu s-a prins, era: "vreau să pot opri lumea din jurul meu şi să mă pot transporta". Termin de tastat dorinţa şi adresa de e-mail şi apăs enter şi îmi apare un mesaj: "Felicitări! Tocmai ţi-ai înscris dorinţa ta în lista noastră. Te rog să aştepţi până ce un duh va fi disponibil şi îţi va putea îndeplini dorinţa". Mda, îmi zic în gând în timp ce încep să râd şi să mă gândesc cât de prost poţi fi dacă aştepţi să-ţi îndeplinească un duh (inexistent) o dorinţă...
    Am închis pagina respectivă şi mi-am continuat "colindatul" meu pe interneţi. Îmi pierdeam gândurile, să nu zic minţile că sună cam urât, pe diverse pagini când primesc un mail de la site-ul cu dorinţa... Desigur, curiozitatea era maximă şi apăs să-l citesc. În mail scria aşa: "Felicitări! Tocmai ţi-am îndeplinit dorinţa. Însă atenţie! Dacă ai de gând să călătoreşti în trecut sau în prezent mai bine uiţi. Dacă vei face asta vei schimba cursul istoriei... bla-bla-bla... nu cred că are rost să te mai plictisesc cu detalii din astea... eu mi-am făcut treaba acum gândeşte-te la o locaţie şi pune-i pe ai tăi pe stop... Drum bun şi cale bătută... Semnat: Duhul P.S: Ai dreptul la o singură călătorie (călătoria are 3 ore) şi trebuie să te întorci înapoi". Oricum, trebuia să recunosc că toată chestia asta era chiar tare... cum să crezi că un duh (apropo, inexistent) îţi poate îndeplini o dorinţă... E hilar să crezi aşa ceva...
   Am închis mailu' şi mă pun să discut (sau enervez) lumea pe adorabilul mess. Şi cum vorbeam eu acolo cu... cu EL (da' apropo, nu trebuie să ştiţi voi care EL) încep să-i povestesc de dorinţa mea... cică îndeplinită de un duh... Desigur, râsete peste râsete.... ce altceva. Dintr-o dată totul devine foarte serios, iar EL mă întreabă:
"Dar nu ai vrea totuşi să te gândeşti că eşti lângă mine acum?"
"Ba aş vrea...",
"Păi atunci... ce mai aştepţi?"
"Ai dat în mintea copiilor sau ce? Nu există niciun duh care să-mi îndeplinească dorinţele..."
"Ştiu, dar nu ar fi frumos să fie adevărat...?"
"Oh, ba da... Bine. Mă gândesc... mă concentrez... îi pun pe ai mei pe stop, iar la tine în cameră ajung...".
    Închid ochii şi îmi doresc să-i pun pe ai mei pe stop şi să ajung în camera LUI. Deschid ochii şi dau să caut tastatura... tastatura nicăierea... Unde-i tastatura????!! Şi atunci îi aud glasul: "Fatăăă!!!". Să mai zic că era să leşin? Am înghiţit în sec şi m-am ciupit de mână (aşa am văzut prin filme că fac ăia atunci când nu sunt siguri că mai aparţin realităţii). Mă ciupesc... şi mă doare... Aş fi ţipat, urlat, alergat ca nebuna cu mâinile pe sus şi fluturând din ele... m-aş fi aşezat jos repetându-mi obsesiv: "aşa ceva nu se poate, aşa ceva nu se poate...". Dar desigur, nu am făcut asta... Eram ocupată să-i gust buzele la care visasem atâta amar de timp. Şi erau atât de dulci (chiar mai dulci decât îmi putusem eu imagina). Asta m-a făcut să realizez (mai tare decât ciupitura) că eu mă transportasem şi că probabil îi pusesem pe ai mei pe stop... Deci cââtt dee taareee!!... După ce m-am pierdut în braţele lui, după ce l-am sărutat pe gât şi i-am şoptit că mi-a fost foarte dor de EL... Deci eu am o obsesie cu gâtul persoanelor... Înţeleg de ce vampirii (cică) muşcau oamenii de gât şi nu de... încheietura mâinii sau mai ştiu ce alte părţi. Gâtul e minunat...
    După ce l-am strâns în braţe şi i-am spus cât de mult ţin la el, deşi mai mereu îl supăr (că aşa-s eu... nu ştiu să apreciez ce am, când am... ci doar după ce încep să pierd) a trebuit să plec... Aş fi oprit şi timpul, dacă aş fi putut... dorinţă stupidă... Mi-aş fi dorit să-mi fi pus altă dorinţă. Să pot opri timpul să fim doar noi doi... asta mi-aş fi dorit... sau poate mi-aş fi dorit să am control asupra cuvintelor, să nu mai zic nimic, niciodată care să supere... poate că era mai bine să gândesc calumea şi să nu mai iau totul ca pe o glumă. Poate mi-aş fi dorit să nu mai fiu prostuţă şi naivă... un copil prostuţ şi naiv. Mi-aş fi dorit, poate, să gândesc ca o persoană matură... Poate mi-aş fi dorit ca odată dorinţa pusă să nu o mai pot schimba...
    Când am revenit în camera mea totul era aşa cum lăsasem... Nimic nu se schimbase. Poate ar fi trebuit să fiu fericită în urma acestei călătorii, dar nu eram... Timpul a fost prea scurt pentru a putea face tot ceea ce-mi doream, de a-mi cere scuze pentru fiecare cuvânt spus aiurea... pentru fiecare plângere... de fiecare dată când am acţionat ca un copil, nu ca o persoană matură aşa cum dorea... Pentru fiecare lucru deranjant... Pentru fiecare supărare... pentru tot... Îmi pare rău, îmi pare rău... îmi pare rău... niciodată nu fac ceea ce trebuie... promit că fac, dar dezamăgesc... Sunt aiurea şi fraieră... ştiu... Nu merit nimic, pentru că nu depun niciun efort. Nu fac nimic bun... absolut nimic... Îmi pare rău... Nu mai promit nimic.... nu mai spun nimic...
     În zadar mi-am mai dorit să îmi mai pot pune măcar o dorinţă, o dorinţă prin care să îndrept fiecare lucru prost făcut... o dorinţă cât de mică aş mai fi vrut... dar nu sunt eu aşa de norocoasă...

    Nu ştiu dacă mica mea călătorie a fost generată de Cola, de dor, de supărare, de nervi... de toate astea sau poate a fost reală...
Chiar dacă am visat toate astea, a fost cel mai realist vis... Un vis în doi...


3 comentarii:

  1. Ohh!Cât de frumos!Parcă intrasem în poveste.Uitasem că eu nu cred în tâmpenii de ăstea, eram atât de concentrată.Noroc ca la sfârşit ai scris ca a fost vis că dacă nu, tot ziceam că eşti nebună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da' poate n-a fost vis :>...
      Eh, nu m-aş fi supărat dacă-mi spuneai că-s nebună :)).

      Ștergere
  2. Am avut și eu un vis ca ăsta , și ar fi atât de frumos dacă ar fi adevărat .
    Maybe you're crazy , but you're not the only one :))

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.