miercuri, 12 septembrie 2012

Un nou început

Iubire nestinsă 
Ce face inima să bată-ncetişor, 
Cu un gând bezmetic...
Şi un vis zburător.

     Uneori lacrimile nu mai sunt lacrimi... Razele soarelui nu te mai încălzesc.
Nisipul din clepsidră nu se mişcă... Dar tu eşti prins într-o fugă absurdă... Te duci, ca acele vesele clipe spre al lumii capăt.  Zadarnic te zbaţi... E doar o simplă închipuire. 
    Nu ai unde să fugi, să te ascunzi... Vei fi găsit... Fie pe cer sau pe pământ, sub formă de fluture, om sau stea... Te va găsi... 
    Când crezi într-o iubire, ai impresia că timpul îţi aparţine. Că te joci cu lumea, că mai faci un pas spre fericire sau spre prăpastia viselor adânci... 
    Să nu crezi în timp sau în întuneric. Să nu crezi în EI, să crezi în tine... Să crezi în al tău suflet, în a ta iubire... O îmbrăţişare, un gând, un vis... sunt ale tale toate...
    Inspiri, trăieşti, zâmbeşti. Eşti TU... EI sunt EI...
    Iubire nestinsă, cuvinte nerostite... Pe cer străluceşte o stea... Gândul tău îţi zboară, dar e respins de a sa inimă. Se întoarce rănit la inima ta... caută mângâiere şi căldură.
     Îţi blestemi sufletul şi inima. Le-ai scoate din corpul tău... şi în întuneric vei trăi, vei simţi, vei adormi.
    Vei fi blestemat să-i auzi vocea, să-i simţi respiraţia, să trăieşti cu el în gând... să-i simţi mângâierea pe al tău trup blând.
    Şi de vei vrea să uiţi de iubire... tu fără inimă vei rămâne.
    Şi te vei târâ departe, cu ale tale gânduri deşarte… Vei privi spre orizont, vei spera… într-o iubire…
   Şi te vei încrede iar în vise… şi amintiri compromise… scăldate într-o mare de gânduri. Valuri de cuvinte te vor mângâia… şi EL cu sărutări te va dezmierda… şi te va alinta şi întunericul îl va alunga.
  Îmi place să mă joc cu simple cuvinte, să sper în vise… Să privesc spre orizont… să uit de toate şi de tot. Să-mi pregătesc sufletul şi inima… Să le spăl cu iubire şi să le usuc cu fericire.
Să-mi deschid braţele, să sper… să aştept un nou răsărit, o nouă zi… un nou început.


3 comentarii:

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.