duminică, 30 decembrie 2012

Totul a fost un vis?

          Privesc strada cufundată în întuneric. E ciudat cum de e aşa întuneric. Trebuia să fie aprins măcar acel vechi felinar de la colţul străzii, dar se pare că nici acela nu este aprins în noaptea asta.
          Nu e nimeni pe stradă. E atâta linişte. Mă întreb unde pot fi oamenii... Poate sunt în casă, la căldură. Poate... dorm, poate... poate cine ştie unde sunt. Numai ei ştiu unde sunt.
Şi atunci mă gândesc la tine... Tu oare unde eşti? Tare mi-aş dori să ştiu unde eşti, dar nu pot să bat din palme şi să aflu unde eşti.
          Mă aşez pe pat printre pernuţele moi şi parfumate. E atât de plăcută senzaţia cearşafului rece pe pielea mea caldă... Îmi dau seama că în cameră pluteşte o linişte mormântală. La un moment dat începe să mi se facă frică. Îmi e frică. Îmi simt inima cum bate cu putere, dar încerc să mă calmez singură spunându-mi că eşti cu mine... că eşti acolo, ascuns în întunericul din sumbra mea cameră. Sunt sigură că eşti acolo, undeva... Îmi rotesc privirea în toate colţurile camerei, dar nu eşti nicăieri. De fapt greşesc. Eşti, eşti undeva, dar nu în camera asta. Eşti în sufletul meu. Păcat că nu pot face o magie şi să te scot de acolo. Nu, stai. Nu înţelege greşit. Nu vreau să mi te scot din suflet, vreau doar să mi te scot din suflet ca să te pot îmbrăţişa. Sunt ciudată. Ştiu. Şi de neînţeles. Ştiu. Şi respingătoare. O ştiu şi pe asta. Şi visătoare. La naiba... o ştiu şi pe asta. Când ai de gând să încetezi cu astea?, mă aud spunând cu voce tare în timp ce lacrimile îmi mângâie obrajii.
           De ce sunt aşa de proastă? De ce pun la suflet totul? Când o să mă învăţ minte? Poate atunci când sufletul mi se va transforma într-un puzzle complet. Şi o să încerc să refac acel puzzle singură. Chiar dacă ar fi greu, nu aş avea de ales. Mi le fac pe toate cu propriile mele mâini. Dacă mă uit atent la mâinile mele văd mici pete de sânge... Nu, nu, nu.  Mă trezesc la realitate. Nu e niciun pic de sânge în realitate, e doar în imaginaţia mea. Totul e în imaginaţia mea. Şi acel puzzle sufletesc e tot în imaginaţia mea. Refuz să cred că mi-am transformat sufletul sau că îl voi transforma într-un joc oribil compus din nişte piese mici şi greu de aranjat. Desigur că totul se întâmplă în mintea mea. Desigur că tu eşti doar în mintea mea. Desigur că nu sunt o visătoare...
          Mă cufund şi mai mult în aşternuturile pufoase cu miros de trandafir. Nu o să-mi dau seama niciodată de ce încerc să învălui realitatea în ceaţă. De ce nu încerc să o înfrunt. Nu o să înţeleg niciodată că nu totul e aşa cum vreau eu, cum sper eu. Cum totul nu e decât în imaginaţia mea...
          Închid ochii şi îţi aud vocea. Te văd... Eşti acolo. Mă las dusă de propria mea imaginaţie. Îmi place. Îmi mângâi trupul şi mă săruţi. Mă ţii în braţe şi te joci cu o şuviţă de păr. Mă săruţi pe frunte şi mă întinzi pe pat. Îmi săruţi buzele în timp ce stai deasupra mea. O mână îţi alunecă pe coapsele mele care se încordează. Mă săruţi pe gât.
Tresar. Pleacă!, mă aud din nou spunând cu voce tare. Nu, nu... nu. De ce am zis asta?!! Nu trebuia să-ţi spun să pleci. Trebuia... trebuia... la naiba cât de proastă sunt!
           Stau cu ochii aţintiţi în tavan aşteptându-te. Sper să-ţi mai simt încă o dată mâinile pe trupul meu. Dar... nu aud decât ticăitul unui ceas. Ceas?! De unde ceas? Totul se învârte. Pic într-un ceas şi sunt alergată de limbile acestuia. Totul e deformat în jurul meu. Cad! Mă apuc de o cifră, dar aceasta începe să râdă malefic şi încearcă să scape de mine. Îi dau drumul. Pic în gol. Plutesc printre ceasuri şi amintiri.
Nu, nu, nuu!!, şi revin la realitate. Iar am ţipat, dar cel puţin am scăpat din acel coşmar.
          Inima îmi bate cu putere... Închid ochii în speranţa că mă pot linişti. Dar simt cum cineva mă priveşte. Eşti tu. Stai la marginea patului în picioare şi mă priveşti. Îţi lucesc ochii şi îţi observ zâmbetul cald...
Te întinzi pe spate lângă mine. Stăm amândoi nemişcaţi privind tavanul şi simţind cum inimile ne bat la unison. Mă întorc pe o parte şi te cuprind cu un braţ ca să nu te mai pierd. Tu încă mai priveşti absent tavanul. Cred că nici măcar nu mi-ai simţit mâna în jurul trupului tău.
Stau deasupra ta, pe abdomen, şi te privesc în ochi. Îmi zâmbeşti şi îţi pui mâinile pe şoldurile mele. Mă aplec  pentru a-ţi fura un sărut. Acum observ cât de moi îţi sunt buzele cu adevărat. Îţi mângâi faţa, apoi te sărut pe gât. Îţi ridic încet tricoul în timp ce te sărut, iar tu îţi plimbi mâinile pe spatele meu gol. Simt cum îţi bate inima cu putere. Şi a mea bate la fel. Îmi e teamă... Îmi e teamă că iar vei dispărea.
Mă întorci pe spate şi mă săruţi pe frunte. Simt cum buzele tale îmi ard corpul şi simt cum mă relaxez. Mă las purtată de buzele tale dulci până în abisul plăcerilor. Simt cum ne topim împreună... Cum corpurile noastre devin unul cu o singură inimă care bate înnebunită de plăcere... Cum sângele meu se amestecă cu al tău şi curge haotic prin venele noastre. Cum respiraţia devine una şi aceeaşi. Cum parfumul meu se amestecă într-un mod nebunesc cu parfumul tău rezultând parfumul nostru. Am amestecat un strop de iubire, unul de iluzie, un sărut dulce şi un dor imens... şi totul a dispărut în ceaţă. Noi nu mai existăm. Nu mai aparţinem realităţii.
Acum plutim ţinându-ne de mână şi simţind cum inima noastră bate încet, cum sângele curge lin... cum respirăm încet. Suntem una şi aceeaşi persoană. Păşim încet pe luciul apei lăsând în urmă valuri spumoase. Ne ridicăm încet spre Lună şi Stele. Strângi câteva stele de pe cer şi-mi faci o cunună. Mă mai săruţi încă o dată şi ai plecat...
          Simt cum inima mi se sfâşie. Simt cum mi-a fost furată. Ai plecat cu jumătate din inima noastră. Trebuia să o iei pe toată şi să mă laşi să mor. Stelele se sting una câte una, iar Luna dispare. M-ai lăsat în întuneric... M-ai lăsat să agonizez fără să te mai uiţi în urmă. Te urăsc! Te urăsc! Te urăsc! Tresar şi revin la realitate. Mă trezesc. E lumină. E dimineaţă.
          Totul a fost un vis?, mă întreb.

4 comentarii:

  1. Foarte frumos scris! Zbaterile unui vis.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu, micut pisic, cu labutze si ghertuzte,vreau sa iti urez un an nou plin de stelute , magie , fericire si sanatate ca daca le ai pe astea , pe parcurs vor veni toate

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.