miercuri, 21 noiembrie 2012

O scrisoare


"Dragul...


    Am ezitat... m-am gândit, am zis că nu... dar până la urmă tot am făcut-o.

    Nu ştiu cum se face că oricât de mult mi-aş dori să nu mă măi gândesc la tine, mă gândesc chiar mai intens la tine. Nu, nu vreau să mi te scot din minte, din gând... din vise. Te voi păstra acolo, într-un "loc secret" special creat doar pentru tine...
Amintirile sunt mereu păstrate în inimă aducându-ţi aminte că iubirea este cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinţă.
    Acum e târziu să mai adaug ceva la tot ce a fost frumos... s-au depănat atâtea amintiri, atâtea gânduri frumoase, atâtea clipe minunate într-un timp aşa de scurt încât mi-a amuţit gândul printre lacrimi.
    Oare există dragoste absolută? Sau ochii care nu se văd se uită? 
Când îmi amintesc clipele petrecute împreună îmi vine să mor de dorul lor. A fost un vis aproape împlinit! M-am lăsată purtată de glasuri pe aripile amintirilor ca să retrăiesc încă o dată clipa. Îmi amintesc primele clipe în care ne-am cunoscut, clipele pe care le-am petrecut, toate acele zile în care stăteam şi povesteam… Visam alături de tine, însă acum mi s-au spulberat toate visele. 
Imaginea ta îmi apare în minte de multe ori. Apari ca un înger, dar eşti mult prea sus ca să te pot atinge. Te uiţi la mine cu blândeţe, îmi zâmbeşti… şi dispari! Acum îmi rămâne doar amintirea... că am trăit amândoi în acelaşi vis… ştiu că am un mod ciudat de a iubi şi arăta asta. 
Câteodată noaptea te visez că te ţin în braţe şi că te strâng la piept. 
    Mai sunt multe de scris dar mă rezum doar la atât. Mai sunt multe pe care să ţi le spun... dar mă opresc... Mai sunt multe de spus, dar e prea târziu... Au mai rămas doar amintirile. Amintiri frumoase...
    
    Când am scris aceste rânduri mâna mea a scris după dictarea creierului şi a sufletului căci ochii mei nu au mai văzut. Fiecare lacrimă care a alunecat pe obrazul meu a fost o picătură din mine. Vreau să-ţi spun că am scris o scrisoare cu lacrimi, iar cu vântul ţi-am şoptit-o.
    Eşti singura persoană pe care nu mi-o pot scoate din gând.

                                                A ta...
                                                                                                         oricine am fost eu cândva...

P.S: Îmi pare rău"

     Îşi şterse lacrimile şi reciti scrisoare. O împachetă şi scrise la destinatar "Pentru o persoană dragă".
Privi încă o dată plicul. Nu, nu îi poate trimite scrisoarea. Dacă o va citi şi va mototoli foia de hârtie pe care au picat zeci de lacrimi peste cuvintele ei? Dacă nu îi va păsa... Dacă nici nu o va citi?
Lacrimile îi invadă din nou ochii... 
Îşi şterse lacrimile şi adăugă lângă destinatar: "Te rog să o citeşti. Îmi pare rău".

2 comentarii:

  1. ''iubirea este cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinţă'' - ce frumooos

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.