Te retragi într-un colţ şi priveşti în jos podeaua plină de acelaşi mucegai verde. Simţi cum se urcă pe picioarele tale şi îţi intră-n carne... Îl simţi cum îţi merge prin vene... Picioarele îţi tremură, privirea ţi se înceţoşează... Fiinţele se agită în preajma ta. Rag şi îşi ascut cleştii uriaşi... Simţi cum te prăbuşeşti pe podeaua plină de mucegai... Simţi cum una din fiinţe se apropie de tine. Îi simţi respiraţia grea pe obrazul tău... Aştepţi să-şi înfigă colţii veninoşi în gâtul tău... Simţi cum saliva fiinţei îţi picură pe obraz... O auzi cum urlă... Îşi umezeşte cu limba buzele arse...
Uşa se trânteşte de perete şi o lumină orbitoare pătrunde în încăpere. Din cauza luminii orbitoare fiinţele urlă, iar mucegaiul se retrage din venele tale ascunzându-se într-un loc întunecat. Fiinţa de lângă tine se retrage în întuneric. Te ridici uşor de jos şi priveşti fiinţele retrase într-un colţ întunecat. Tu stai în lumină...
Priveşti spre cel care a deschis uşa... Lumina e orbitoare şi nu îi poţi distinge figura... Salvatorul tău păşeşte în încăpere. Are faţa acoperită cu o mantie albă. Încerci să-l atingi, dar nu poţi... Fiinţele sunt îngrozite de apariţia acestui Misterios. Totul prinde culoare acolo unde calcă Misteriosul. Răsar floricele mici şi colorate...
Priveşti cum din fiinţele îngrozitoare se scurge un lichid albicios, reuşind să facă o gaură în podea. Corpurile stafidite cad în gol... Mucegaiul se scurge şi el cu rapiditate prin acea gaură, plutind în spaţiul cosmic...
Te linişteşti... Totul e bine acum... Simţi o mână rece pe umărul tău. Îţi întorci capul pentru a privi în spatele tău... E Misteriosul. Faţa lui te sperie... E mai îngrozitoare decât cea a fiinţelor care au dispărut. Încerci să fugi, dar mâna lui îţi e încleştată în jurul gâtului tău. Te prăbuşeşti pe podeaua care mai înainte era plină de floricele mici şi colorate. Acum e plină de spini.. Spinii îţi intră în piele. Sângele ţi se scurge şiroaie... Misteriosul înghenunchează lângă tine, se îmbată cu mirosul tău şi îţi gustă sângele... Gustul tău îl instigă. Îşi dezveleşte colţii albi şi strălucitori... Ochii lui sunt întunecaţi... Îşi înfige colţii cu putere în pieptul tău, reuşind să-ţi scoată sufletul...
Acum eşti doar un corp fără suflet, blestemat să umbli prin lume...
Nu ai dreptul să iubeşti, să simţi... Tu nu ai suflet. Trupul îţi e gol şi rece. Porţi blestemul Misteriosului...
Ataci ca o fiară, sfâşii trupuri şi pleci cu sufletele...
La o mie de suflete pure, blestemul se va sfârşi şi vei avea dreptul să-ţi păstrezi doar unul...
Doar un suflet dintr-o mie... Unul blând, curat... dar ştii foarte bine că nu e al tău...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!