sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Cel mai stresat specimen de pe planetă: elevul

       După cum ştiţi elevul e cel mai stresat specimen de pe planetă. Numai el are griji, numai el e stresat, numai el nu poate dormi bine noaptea, numai el are mult de învăţat, numai el nu-şi mai vede capu' de probleme.
Numai el e stresat:
Elevu' Ion este stresat de părinţii lui. Aceştia îl forţează (să vezi ce tupeu au boşorogii dracu'..) să mai pună şi el mâna pe o carte... (că vezi dom'le că alte treburi mai importante n-are, da' aşa-s părinţii ăştia... nişte comunişti).
Eleva Măriuca e stresată. Nu i-a mai venit problemuţa lunară... şi se caută de tot felu' de simptome cum că nu ar fi - doamne fereşte - că altfel ar învăţa-o mă-sa şi cu ta-su să zboare.
Numai el nu poate dormi noaptea bine:
Elevu' Vasilică nu poate dormi noaptea bine din cauza viselor sale erotice de care suferă din proaspătă pruncie. (I se trage de când l-o văzut pe ta-su cu vecina de la parter, pe masa din bucătărie. Pe atunci el avea numai 4 ani...)
Eleva Georgeta nu poate dormi bine noapte că-i umblă un "Zburător" cu ale sale plete negre... cu ai săi ochi căprui prin vis... (Păi cum poate dormi săraca de ea liniştită dacă îl visează pe mândru' ei?!)
Numai el are mult de învăţat:
Elevu' Gheorghiţă are mult de învăţat. Visul lui de când a învăţat să meargă (adică pe la vreo 5 ani...) e să ştie alfabetul şi să numere... A învăţat să numere până la 20, crescător şi descrescător şi a învăţat şi alfabetul până la H. Primeşte bătaie regulat şi se simte persecutat, deoarece nu ştie de ce părinţii lui îl obligă să înveţe mai mult decât vrea el.
Eleva Ilinca are mult de învăţat. Ea tre' să înveţe cum să sucească minţile bărbaţilor, cum să dea din posterior, cum să "guste" anumite organe, cât de tare să-şi ridice sutienu' ca să semene cu Pamela Anderson... şi alte chestii d'astea de "cultură generală".
Numai el nu-şi vede capu' de probleme:
De când elevu' Radu a intrat în grupu' "băeţilor de cartier" el nu îşi mai vede capu' de atâtea probleme. Face tot felu' de combinaţii, are chestii de rezolvat (ca "băeţii de cartier")... Acum are în program să-i strângă pe băieţi şi să meargă să-l bată pe unu'...
Eleva Ionela are o tonă de chestii de făcut. Mai întâi tre' să meargă la salon, apoi tre' să meargă să-şi cumpere nişte haine "dă firmă, fatăă...", apoi tre' să se întâlnească şi cu "ubi"... apoi prin cluburi la un cocktail mic şi un dat din fund...
Păi cum să obţină elevu' note mari la şcoală când are atâtea probleme pe cap. Sunt stresante toate aceste probleme care se sparg în capu' săracului elev...

       Bine, mai sus am prezentat un tip de "specimene" (care se înmulţesc ca şobolanii...), dar mai e o categorie de elevi. Elevii care mai şi învaţă... Să zicem că elevii de mai sus fac parte din prima categorie, cea a elevilor "stresaţi". Cea de-a doua categorie e a "elevilor semi-conştiincioşi".
Ştiţi cum sunt elevii ăştia? Ei ştiu că trebuie să-şi înveţe. Sunt conştienţi că 4 cu 3 şi cu 3 nu dă o notă de trecere, aşa că trec la acţiune (nu acţiune în pat, ci deschis un caiet... o carte... acţiune d'asta). Dacă se anunţă un test pentru vinerea viitoare, el deschide caietu' de sâmbătă... dar fix atunci (ca să vezi ce coincidenţă) îi sună telefonu' şi este invitat (sau mai bine zis corupt) de un elev din categoria întâi (adică aia de mai sus). Şi cum e sâmbătă... mai are timp până vineri să înveţe, aşa că iese şi el "un picuţ" p'afară, că doar e tânăr... ce pana mea de la pălărie. Şi uite aşa trece şi sâmbătă şi vine duminică. Dumincă elevu' semi-conştiincios deschide caietu', citeşte două rânduri apoi adoarme... E duminică, iar pe urmă-i luni... iar luni tre' să meargă la şcoală şi să fie odihnit. Şi trece şi duminică...
Luni elevu' semi-conştiincios după ce vine de la şcoală se apucă de teme. Nu mai are timp de învăţat. Vine marţi. Elevu' îşi spune că tre' să înveţe. Deschide caietu', mai citeşte iar vreo câteva rânduri... şi îşi aduce aminte că a uitat să să uite de ceva interesant pe net... Închide caietul. Trece o oră, trec două... trei... se face seară. Elevu' e obosit, nu mai poate învăţa. Trece marţi, vine miercuri. Azi elevul îşi spune că trebuie să înveţe. Închide calculatorul şi telefonul, îşi găseşte un loc numai bun de învăţat... citeşte câteva rânduri... Le reţine. Mai citeşte câteva rânduri, le reţine şi pe acestea. E mai bun... Apoi brusc îl părăseşte orice urmă de chef de învăţat. Citeşte şi simte că orice informaţie pe care ar încerca-o să o bage-n cap cu polonicu' iese pe urechi... Renunţă. Mai e timp până vineri... Vine joi... Elevu' intră deja în panică. Mai are 3 pagini de reţinut... Se stresează, se enervează... şi blesteamă fiecare minut pierdut aiurea, promiţându-şi că data viitoare învaţă cu 4 zile înainte de test. Elevu' intră şi mai tare în panică atunci când îşi dă seama că nu poate reţine nimic. Nu îi intră nimic în minte... Trânteşte caietul, e irascibil, scoate flăcări pe ochi că nu poate reţine nimic... Se calmează. Trece din nou la învăţat. Reuşeşte să reţină o bună parte... E cel mai tare, dar puterile îl lasă... Se chinuie, dar nu mai poate. Asta e, cel puţin a încercat. Ce mai are de făcut acum e să-şi pună caietul sub pernă sperând că în acest fel va şti totul. (Superstiţiile astea, nişte aberaţii toate.) Şi cam ăsta e elevu' semi-conştiincios. Ştie că trebuie să înveţe, dar timpul îi stă în cale... E timpul de vină, nu el... Niciodată nu e de vină elevul. Şi elevii din această categorie se simt stresaţi. Prea multă şcoală...

       Aaa... da, şi mai e şi a treia categorie: "Elevul tocilar". Tipul ăsta de elev ştie şi lecţiile care nu au fost predate încă... De fapt, nu e un elev tocilar, ci un elev pe care îl preocupă şcoala... Elevii ăştia iubesc şcoala şi deci... nu se simt stresaţi.

Elevii ăştia... cine să-i mai înţeleagă?!


6 comentarii:

  1. Ciudaţi mai sunt şi elevii ăştia! >:)

    RăspundețiȘtergere
  2. =)))) Am ras . Chiar sunt un elev semi-constiincios, Doamne , credeam ca faza cu caietul sub perna doar eu o mai fac ! E bine sa ai macar speranta , stii cum zic . Eu as mai continua asa :
    -Prima varianta :
    Ajunge la scoala vineri , are palpitatii cand afla ca nici colegul de banca nu a invatat o boaba , incearca sa retina toate informatiile posibile intr-o pauza desi mai este distrat de glumele colegilor , mai scrie si pe mana si pe banca unde apuca ca doare de , mai mai sa se mareasca nota cu un punct . Se roaga apoi ca prin minune sa nu vina profa , este dezamagit ca vine , apare testul si norocos fiind i se pun doar intrebarile pe care le stie si astfel ia o nota buna.
    -A doua parte , iti da doar ce nu ai invatat si iei o nota mica..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-" Şi eu tot elev semi-conştiincios, doar că nu dorm cu caietele sub pernă... sau (mai rău) cu cartea de mate sub pernă... are vreo 600 de pagini :)).
      M-am gândit la variantele acelea, dar terminasem de scris... Ţin să menţionez că de multe ori fac parte din categoria ghinionistă, din păcate.

      Ștergere
  3. Da. Elevii sunt stresati indiferent de varsta. M-am inscris la un curs. Acum, la batranete. Eu, ca "tocilarul batran", fac exercitiile, intreb unde nu mi-e clar... Colegii care nu inteleg nimic din curs nu intreaba nimic si se grabesc sa plece acasa. De ce or fi elevi la "batranete"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De chestia asta cu întrebatu' profesorului atunci când nu înţelegem ceva ne-a spus şi profa de franceză. Noi, chiar dacă am înţeles sau nu, ne grăbim să plecăm. Nu mai întrebăm profesorul.
      Profesoara de franceză a zis că ea are răbdare să explice şi chiar i-ar face plăcere... Dar elevii se grăbesc, sunt stresaţi.
      Şi poate unii fac acel curs... doar aşa, să fie făcut :).

      Ștergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.